Pasind in gradina visurilor

Era o noapte călduroasă de Mai. După ore întregi petrecute alături de cei dragi, simțeam că este momentul să mă îndrept spre casă. Econom din fire, refuz supraprețul cerut de un taximetrist şi pornesc alene spre umilul meu cămin. Era o noapte perfectă, orașul liniștit strălucind în toată splendoarea lui, parcă eram într-o altă lume, o lume simplă, dar în același timp lipsită de defecte. Starea euforică şi mireasma unui oraș epuizat după o zi tumultoasă, mă ghida încet spre casă.

Ajuns în zona rezidențială, zona în care era situată şi umila, dar frumoasa mea locuința. Cu o privire împăienjenita după câteva pahare, mă gândeam că îmi va fi greu să-mi recunosc casa, dar înaintam încet, cu speranța că vreun semn distinct o să-mi atragă atenția. Avansam încet, privind atent curtea fiecărei case, iar într-un moment de luciditate, un detaliu esențial mi-a sărit în ochi: O reflexie magică, desprinsă parcă dintr-un tărâm imaginar. Era reflexia lunii în apa cristalină ce curgea neîncetat dintr-o splendidă fântână arteziană . Atunci mintea mi s-a luminat asemeni apei cristaline, aducându-mi aminte de faptul că mi-am amenajat gradina cu câteva piese unice, fiecare speciale în felul lor:

Fantana arteziana Dafne reprezintă piesa centrală, dând un aer romanic întregii grădini. Culoarea dă impresia unei opere de artă antice, bine lucrate, dispunând de niște finisaje de înalta calitate, iar prețul redus la care se comercializează, fac din aceasta piesa decorativa alegerea perfecta în cazul în care gusturile dumneavoastră sunt dintre cele mai rafinate si sofisticate.fantani arteziene

N-am putut sa trec cu vederea cele două coloane dorice, de inspirație greacă, care te pot duce cu gândul la intrarea într-o lume antică, o lume a frumosului, de care orice privitor ar rămânea surprins.coloane dorice - modelul conica

Intru în casa, iar privirea îmi este imediat capturată de tapetul Nobilis Platine, un tapet nou şi strălucitor, de calitate superioară, cu care mi-am redecorat camera de curând.

După o noapte tumultoasă, singurele motive care m-au făcut sa renunț la locul călduros din pat, au fost mireasma cafelei care inunda obsesiv toate colţurile casei, şi felul în care erau așezate ceștile pe măsuţa rustică din grădină. Îmi savuram liniștit cafeaua alături de familia mea, bucurându-mă de toate lucrurile din jurul meu. Sunetul liniștit al fântânii arteziene, mirosul gazonului proaspăt tuns la milimetru, niște lucruri mărunte, dar care contau cel mai mult în acel moment pentru a completa acea zi perfectă pe care o trăiam din toată ființa. Sfârșit!piatraonline-ro_500

Dacă sunteți pe aceiași lungime de undă ca şi mine în ceea ce privește amenajarea unei grădini, sau nu, eu vă recomand magazinul Piatra Online, un magazin complet, care comercializează produse la cele mai bune preturi, oferind clientului un set complet de servicii: livrare, consultanţă şi montaj. Nu vă încredeți în meșterii de ocazie, alegeți întotdeauna o echipă de profesioniști pentru a transpune în realitate proiectele dumneavoastră.

Articol participant in cadrul campaniilor BlogAwards.

Anunțuri

Tag-uri:, ,

2 gânduri despre „Pasind in gradina visurilor

  1. Vienela Mai 22, 2013 la 10:48 Reply

    Toata viata am visat sa am curtea mea, plina de verdeata, macar un catel si o fantana arteziana. Pana acum nu am reusit decat sa cresc vreo trei caini, in diferite perioade ale vietii. Dar sunt optimista si sper ca intr-o zi sa ma vad la curtea mea, cu o fantana arteziana tronand in mijloc sau intr-un colt. 😉

  2. […] Adrian Teglas cu articolele: https://yingyangmovies.wordpress.com/2013/05/22/pasind-in-gradina-visurilor/ si https://yingyangmovies.wordpress.com/2013/05/26/adauga-un-plus-de-stil-locuintei-tale-cu-piatra-online/- […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: